Ruga
Autor: Cosma Diana Ioana  |  Album: creație proprie  |  Tematica: Rugăciune
Resursa adaugata de hope_f413 in 27/02/2025
Când mă aplec în rugă, în taină să-ți vorbesc,
Te rog scutură-mi colbul, să pot să Te-ntâlnesc,
Te rog pune lumina Duhului Tău Sfânt
Pe sufletul meu plin de lume și pământ.

Te rog revarsă harul de a mă pocăi
Și totodată Doamne, harul de-a Te dori,
Te rog lasă-ndurare pentru-a mă smeri
Și-a Ta sfântă favoare de a Te oglindi.

Dă-mi Tu dorința sfântă de a mă apropia
Și prin Cuvântul Tău, transformă viața mea
Și dă-mi Tu, înțelepciune, putere și curaj,
Să lupt cu îndârjire ca și un bun ostaș.

Când mă aplec în rugă, în taină să-ți vorbesc
Să amuțească iadul, aceasta îmi doresc,
Să nu aibă putere, planul să-i nimicești
Căci Tu, Isus Hristos, în veci pe tron domnești.

La glasul unui suflet ce-n rugă s-a plecat
Știind că a Ta putere e de nemăsurat,
Te rog să vii Isuse cu sfatul cel înalt,
Lărgește Împărăția la care m-ai chemat.



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 67
Opțiuni