Te rog, nu ține seama de ora rătăcirii,
De ceasul de întuneric, de glasul răzvrătirii,
Te rog, nu ține seama de noaptea 'ncețoșată,
De îngustimea minții, de haina cea pătată.

Te rog, nu ține seama de roadele iubirii
Ce s-au uscat pe ramuri, înăbușite firii,
Ce le-am lăsat să cadă din multul tău belșug,
Căci nu am vrut atunci, deloc, să mă mai uit.

Te rog, nu ține seama de amara întristare,
Ce n-a vrut alinare nici chiar din vechi izvoare,
Din nimeni și nimic, nici din a Ta iertare,
Te rog, nu ține seama de lunga amânare...

Te rog, nu ține seama de gâtu 'nțepenit
Și de urechea închisă, de un suspin oprit,
De inima blazată și sufletul blocat,
De fața mea întoarsă și gândul arogant.

Și știu... că nu ții seama, Mister încărunțit,
Căci lacrima iubirii pe care ai jertfit,
De la începutul lumii, de la început de veac...
Străbate azi obrazul și-mi este iarăși leac...