La anii răstignirii când am intrat în beznă,
eroic, dar cu suflet naiv şi neprecis,
lucea cătuşa pusă la mână şi la gleznă,
dar ochii şi-adevărul purtau umbriri de vis.

Urcuşul greu şi crâncen prin anii duri de după,
mi-au dăltuit un suflet mai matur şi mai clar,
căci bând singurătatea c-o prea amară cupă,
i-am fost deschis iubirii prea slobod stăvilar.

Trăind prea fără oameni o lume-nchipuită,
nu cunoscusem fiara sub zâmbetul senin...
Cum să pricep că poate chiar mâna miluită
să-ntoarcă bunătăţii tăişul cu venin?

Dar anii încercării prin foc şi rugăciune
mi-au ars pe veci perdeaua naivelor vederi
şi strâns lângă frumseţea sfinţeniei străbune,
i-am juruit depline rămasele puteri.

Descoperind Lumina de Dincolo de Fire,
în tainele din duhuri şi oameni am pătruns
şi-atunci cărări şi fapte mi-au prins să se deşire
sub înţelesul tainic ce-n toate zace-acum.

... La anii învierii când am ieşit din beznă,
despovărat de fumuri, de neguri şi-amăgiri,
cătuşa ruginise la mână şi la gleznă,
dar ochii şi-adevărul purtau cereşti luciri!