Ca tata, altădată, oprit în poarta grea
duios, până departe privind în urma mea.

- Şi până-ajuns în zare pierind nedesluşit,
ştiam că-i tot acolo, - priveşte neclintit.

Simţeam că mă-nsoţeşte senin cu ochii buni,
că mă-nconjoară dulce cu calde rugăciuni.

- Primeam mergând, putere din duhu-i credincios
şi mi-l simţeam alături pe calea lui Hristos...

- Aşa rămân eu astăzi privind în urma ta,
c-o singură dorinţă: să simţi şi tu aşa...

Iar când şi tu odată vei sta ca mine-acum,
cel petrecut de tine să aibă-acelaşi drum.

Apoi şi el asemeni,
ca până-n veci,
pe rând,
Hristos să ne primească în Slava Lui intrând.