Să nu iubesc nimic
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântarea Învierii  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de Leana in 28/02/2025
Să nu iubesc nimic, Isus
cum Te iubesc pe Tine
spre nimeni să nu mai fiu dus
așa cum sunt spre Tine.

Nimic să n-am, nimic să n-am
nici casă, nici avut, nici neam
nici fiu, nici soț, - nimic să n-am
Isus, așa ca Tine.

Să nu-mi pun dragostea-n nimic
așa precum în Tine
să nu mai cânt, să nu mai zic
de nimeni ca de Tine.

Să n-am nimic din ce-aș avea
așa de drag ca Tine
să-mi pot uita de viața mea
da nu, Isus, de Tine.

Să nu regret nimic din tot
ce-aș pierde pentru Tine
oricând, orice, oricât să pot
Isuse pentru Tine.

Că nimeni, nicăieri, nicicând
nu m-a iubit cât Tine
trăiesc cântând și mor cântând
Isus, numai cu Tine.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 100
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni