De ce nu-i veşnică iubirea, de ce timpul nu-i ajunge?
De-i uşoară fericirea, de ce inima oftează,
de ce-s ochii-atunci în lacrimi,
sufletul nemaiputând?
- Dacă-i trecătoare lupta
şi durerea şi-ncercarea,
şi cărarea până-acasă,
- de ce par atât de lungi?

Dacă frumuseţi
şi cântec,
şi flori
sunt de-ajuns pe lume,
de ce veşnic par puţine,
de ce veşnic le dorim?

- Fiindcă sufletele noastre însetează totdeauna
prin acestea de Hristos,
care numai Veşnicia ni-L va-mpărtăşi
de-ajuns!