Eu nu mai am dușmani,
Iertarea și Dragostea i-au biruit.
De-acuma, fiecare frunză
cu drag îmi face semn pe cale,
orice privire îmi surâde
și fiece izvor îmi cântă,
cu drag mă lasă orice floare s-o-mbrățișez,
ca o albină.
Pe brațe moi mă ține iarba
și dulce-i orișiunde stau.
Toți pomii-mi dau cu bucurie din rodul lor
cu mâini întinse,
simt cerul tot cum se deschide cu drag,
ca rugăciunea mea,
ușor să poată să se-nalțe
pân-la picioarele iubirii.

- Ușoare-mi sunt în suflet mila,
ușoare lacrimile-n ochi
și am uitat demult cum este
în gât amarul gust al urii.

Ce bine-i în sfârșit Isuse,
că iarăși am ajuns copil.
Nu-i inimă mai ușurată,
decât atunci când iartă tot!