Încă n-am ajuns la ţărmul unde nu e ură,
norii luptelor nedrepte încă nu trecură.

Urma ranelor răbdate încă nu-i închisă,
calda-ncredere în oameni zace tot ucisă.

Din izvoarele Uitării n-am băut lumină,
amintirile zdrobite încă mă-nvenină.

De poienile iertării încă-s tot departe,
spre liman, atâta mare încă mă desparte.

Doamne, adă-mi zorii limpezi ale altor zile,
toate umbrele durute depărtându-mi-le.

Să-mi privesc cu-nduioşare urmele de rane
şi cu blândă bunătate feţele duşmane.

Adă-mi zorii pân-la care calea încă-i lungă
dar să nu-mi opreşti silinţa până ce-o s-ajungă.