O Doamne, iartă-mi vina făcută din iubire
înfăţişând cuvinte şi oameni strălucind...
Mai mult decât se cade am spus,
iar azi văd bine
că nu erau,
ci numai eu îi vedeam aşa.

Pe chipuri încă-n viaţă,
am pus prea multe raze
împodobind cu nimburi de sfinţi pe muritori.
Prea dragi mi-au fost bujorii cuvintelor frumoase,
prea multă vreme scumpă
mi-am cheltuit cu ei.

Prea mult grijind de unii
m-am prea răpit altora,
m-am prea iubit pe mine, întârziind în vis,
din semeni mi-am fost mie prea ades
întâiul semen,
rar n-am făcut aceasta,
- şi-atunci doar am greşit.