FEMEIA
Femeia, suflet diafan, creat de Dumnezeu,
Poate cu El, să poarte în spate un sac oricât de greu,
Se luptă între rău și bine, împrăștie lumină,
Încearcă să răzbată tot, deși nu are vină.

Ia ce primește și filtrează, transformă în culoare,
Oprește pentru ea ce-i greu, la restul dă valoare,
Împrăștie cu bucurie, frumosul ca pictat,
Și aura din jurul ei arată minunat.

Femeia cere înțelepciune, căci știe că nu poate,
Doar ea de ar fi, n-ar fi ușor ca să transforme toate,
Dar Duhul sfânt o însoțește, mereu va reuși
Să coloreze orice gri, necaz va depăși.

Femeia, fără a vorbi, cu ochii ne transmite,
Căci ochii ei sunt ca lumini, și ochiul nu ne minte,
Prin vers, prin cânt, prin ce transmite, femeia te ridică,
Când merge doar cu Dumnezeu, ea chiar nu are frică.
Emilia Dinescu