În multe necazuri, în mijlocul furtunii,
Când valurile lumii veneau să ne doboare,
Când noi simţeam cum marea cea neagră de păcate
Se năpusteşte oarbă şi vrea să ne omoare,

Când toată murdăria acestei lumi ce piere
Simţit-o-am pe suflet c-apasă şi distruge,
Când nu era speranţă, era o durere,
Durerea disperată a sclavului în cuget...

În clipele acelea, când valul greu al lumii
În adâncimi de suflet, adâncul ni-l rănea
Şi respiram noroiul,duhoarea grea a humii
Care cu gheara morţii de suflet s-atingea...

Acolo în necazuri, în mijlocul furtunii,
Când valurile lumii săpau în noi mormântul,
Atuncea noi simţit-am toată-ndurarea Ta,
Şi-n clipele acelea noi am primit Cuvântul.