Îmi amintesc plângând de vremea
întâiei dragoste de Tine
ce dor curat ardeam atuncea
ce-nfiorări și ce suspine,
cum Te urmam de fără teamă
și-n locul cel mai plin de fiare
nimic n-aveam să-Ți cer și totuși
n-aveam o dragoste mai mare.

Isuse dulce har
mai dă-mi acest scump jar
să-mi ardă iar și să-mi rămâi
în dragostea dintâi...

Nu Te iubeam pentru-o nădejde
nimic lumesc n-aveam în mine
ci Te iubeam pentru iubirea
nemărginită pentru Tine.
Nimic nu-mi promiteai iubirii
nimic nu-mi trebuia anume
dar decât dragostea de Tine
nimic n-aveam mai scump pe lume.

Nu erau piedici să mă țină
nici depărtări, nici frig, nici teamă
nici legături să mă oprească
nici moarte s-o mai bag în seamă,
nu mai era nici dor, nici lume
nici frați și nici părinți, nici casă
era numai un zbor prin ceruri...
și-o sfântă dragoste frumoasă...