Îmi simt arzând Isuse
al harfei mele foc,
şi flacăra iubirii
spre-altar îşi face loc,
şi şoapta rugăciunii
din lacrimi face mir,
şi-n faţa Ta Isuse
pe toate mi le-nşir.
În faţa Ta, Iubit Isus,
pe toate mi le-nşir.
Din temelia Crucii
Tu ne-ai făcut altar
şi din potirul Coastei
ne-ai picurat nectar,
şi din sudoarea morţii
ne-ai dat al vieţii leac,
- Isuse, mulţumire
şi slavă Ţie-n veac.
Mărire Ţie, Scump Isus
şi slavă Ţie-n veac.
Uit harfa părăsită
şi Te privesc tăcut,
spre Crucea Ta-nsorită
nu cânt - ci Ţi-o sărut.
Mi-s lacrimile rouă
pe-altarul sfinţitor,
şi-o slavă tot mai nouă
în veci voi fi dator...
Iubirii Tale, Drag Isus,
în veci voi fi dator...