Biserica nu-i doar clădire,
Este o-ntreagă oștire,
Ce se-adună, mici și mari,
S-aducă jertfe la altar.

Biserica sunt toți aceia,
Ce din lume-au fost luați,
Când la vremea hotărâtă,
De Hristos au fost chemați.

Suntem toți ce-n mii de patimi,
Ce păreau fără sfârșit,
Am strigat la cer din lacrimi,
Și Isus ne-a mântuit.

Biserica e o familie,
De aceea ne numim,
La fiecare adunare,
Surori și frați când ne-ntâlnim.

Suntem cu toții un întreg,
Trupul Domnului Isus,
Ce trebuie păstrat așa,
Cum Dumnezeu ne-a spus.

Trebuie să fie pace
Și iubire printre noi.
Totul să-ncercăm a face
Când e vreunul în nevoi.

Ar trebui să suferim
Cot la cot cu cel ce plânge,
Nu prin bănci să chicotim,
Când din rană-i curge sânge.

Ar trebui să ne doară,
Atunci când și pe-aproape,
Îl doboară a sa rană,
Nu când îi merg bine toate.

Atunci ar trebui să fim,
Însuflețiti de bucurie,
Pentru că noi îl iubim.
Zicem noi. . dar cine știe?

Atunci când unul își arată,
Ceea ce-a găsit frumos,
Aducând la cruce-n dată,
Darul lui prea rușinos.

În smerenie noi cu toții,
Capul să-l lăsăm în jos,
Pentru că pentru noi, hoții,
A murit atunci Hristos.

Nu ar trebui ca-n râs,
Să luăm ce face altul,
Pentru că din sărăcie,
Dat-a văduva-atunci banul.

Așa și noi ar trebui,
Să dăm totul pentru Domnul,
Fiindcă, la final de zi,
Ce ajunge de fapt omul?

Tot pământul rece suntem,
Așa că de ce să fim,
Reci cu cei din jurul nostru,
În loc să îi prețuim?

Spre această afirmare,
Hai să cugetăm cu toții,
Căci Isus pe nori apare,
Se apropie toiul nopții!

Ce vom face, dar, atunci?
Vom mai sta noi tari ca piatra?
Lucrează acum cât mai apuci,
Să îți iei atunci răsplata.

Nu mai fiți răi, oameni buni,
Ci în milă, ca Isus,
Spuneți multe rugăciuni,
Pentru cei ce-n bancă nu-s.

Gata cu tot presupusul
Ce l-am dat an după an,
Vine în curând Stăpânul.
Ce-am făcut cu-al nostru ban?

În a noastră cercetare
Și umblare după vânt,
Ar trebui să fim în stare,
Să-mplinim ce-i în Cuvânt.

Dar ne pierdem pe cărare,
Totul din viață dând,
Să mai stăm un pic la soare,
Și uităm că în curând,

Totu-n jur ni se sfârșește,
Deci folosul unde e?
Vom primi ceva din munca
Ce omoară suflete?

Lucrul care va rămâne,
După ce totul se duce,
Este ceea ce-am trăit.
Ai purtat oare-a ta cruce?

Nu uita omule drag
Că viața nu-i un joc!
Căi în două se desfac:
Raiul sau iazul cu foc?

De aceea unitatea
Și iubirea în Hristos,
Trebuie să fie raza,
Ce ne face mai frumoși.

Trebuie ca-n zori de zi,
Telefonul să-l lăsăm
Și cu ochii frăgezii,
Pe Domnul să Îl rugăm.

Să ne dea iar Duhul Său,
Căci în lume nu-i ușor,
Dar acela ce ascultă
Va ieși biruitor.

Începând din dimineți,
Glasul nostru să se frângă,
În ecoul ce se lasă
După orice noapte lungă.

Așa cum psalmistul spune,
Încă de când ne trezim,
Domnului în cămăruță
Laude să-I oferim.

Cine altul de nu El
Slavă merită în veci?
Dintre cer și portofel
Spune astăzi ce alegi?

Dumnezeu să fie Acel,
Cu care ziua ne începem,
Și ultimul ce, înainte
Să dormim, Îl mai vedem.

Noi pe Domnul să privim,
Nu ecrane blestemate,
Fiindcă de la El primim
Tot ce-avem; și avem de toate.

Trebuie să ne schimbăm
Viață nouă să trăim,
Timpul să-l răscumpărăm.
Și pe Domnul să-L slujim.

Rugăciunea să ne crească,
Însoțită de Cuvânt,
Postul să nu ne slăbească,
Să ne fie drept și sfânt.

Adunarea să ne fie
Cu credință întotdeauna,
Plini să fim de bucurie
Atunci când ne-ntindem mâna.

Astfel doar vom reuși
Împreună să trăim,
Și atunci când s-or sfârși
Tot ce-n lume-agonisim,

Să ne ia de mână Domnul
La sfârșitul nost de drum:
„Bine ai venit acasă,
Rob credincios și bun!”

Amin!