PREA MULTE, PREA PUȚINE

Prea multe vorbe... puține fapte.
Prea multe răni și puține leacuri.
Se lasă întunericul peste noapte,
Și luna tremură pe unde în lacuri.

Prea multe vorbe... fără de sensuri,
Prea puține... ce fac rodul bogat.
Intră iarna în inimi pierdute cu geruri,
Focul iubirii... în albie e înghețat.

Prea multe lacrimi de durere.
Prea puțini sunt acei ce le șterg.
Rugăciunea nu urcă cu putere,
Prea puține cele ce spre cer converg.

Prea multe bârfe se propagă...
Cu vorbe goale spuse în vânt.
Prea puține cuvinte... ce leagă,
Inimile dornice, de cel Sfânt.

Prea multe ceasuri ușor pierdute,
Și puține pe altarul rugăciunii.
Prea puțin timp dat pentru redute,
În care să se strângă fii luminii.

Prea multe forme de închinare...
Prea puține cele în duh și adevăr.
Prea puține jertfe pe sfinte altare,
Prea mulți oameni în păcate pier.

Prea multe... judecăți nedrepte,
Prea puține... iubiri dăruite.
Îndemnuri puține să îndrepte,
Fragile și cel mai adesea văruite.

Îndură-Te Doamne azi de noi,
Și pune-n noi înțelepciune.
Nu ne lăsa, să fim de iubire goi,
Pune-ne Doamne foc în rugăciune.

Ajută-ne să luăm aminte,
La tot... ce Tu ne-ai poruncit.
Să strângem învățăminte
Din toate... cât am pătimit.

Pune-n noi înțelepciune,
Și un cuget sfânt, curat.
S-adunăm doar fapte bune,
Ca niște fiice de Împărat.

Aprinde-n noi dorința
S-atingem desăvârșirea.
Să crească-n noi credința,
Pe care ne-o dă sfințirea.

Fă Doamne... din inima noastră
Să curg un râu de iubire...
Cu ochii spre zarea albastră,
Să mergem spre mântuire.