O, ce puternic ne grăieşte
un trup înţepenit şi mut,
de timpul care nu mai este,
de harul cel pe veci pierdut!

Ce prevestire-ngrozitoare
ne este-un trup într-un sicriu
pentru prezentul de-ndurare
sau viitorul prea târziu.

Ce grai înspăimântat şi rece
e-acel din cimitir şi iad,
ce foc e-acel ce nu mai trece
ce vai de-acei ce-acolo cad!

Tot ce-au spus cei ce ard, în viaţă,
ţi-ar zice-acum s-arunci pe foc
şi ţi-ar striga-ngroziţi: Învaţă
cum să n-ajungi în acest loc!

Ce fericit e-acela care
păzeşte-al Domnului credeu
şi-acum, în vremea de-ndurare
se-apropie de Dumnezeu!

Căci vine-o zi când lumea toată
ar da-o toţi, pe-un strop de har...
Ar vrea atunci, - dar n-au să poată.
Vor plânge-atunci, - dar în zadar!