Acolo unde-i domn păcatul
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântarea Veșniciei  |  Tematica: Rugăciune
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 06/03/2025
Acolo unde-i domn păcatul
e iadul cel mai fioros,
acolo-i osândită mila
de-acolo-I alungat Hristos,
acolo moare curăţia
şi piere-al duhului oleu
şi sufletul căzut ajunge
un hulitor de Dumnezeu.

Iar unde Dumnezeu cu ură
e lepădat şi necinstit
acolo diavolul s-aşează
stăpân tiranic şi cumplit
şi omul stăpânit de demoni
ajunge-un blestem tuturor
şi cine oare să-l mai scape
când el nu-şi vrea Mântuitor?

O Dumnezeule, ai milă
de toţi aceşti nefericiţi,
ce n-au nici minte, nici credinţă
şi nici nu ştiu că-s osândiţi,
şi nici că plata lor e iadul
şi chinul cel mai fioros
- cu Mare Mila Ta cuprinde-i
în Preţul Jertfei lui Hristos!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 72
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni