IERTARE, DUMNEZEULE MARE


Dumnezeule Mare, Tu ții legământul,
Tu... dai îndurare sufletului zdrobit.
Iartă-ne... că n-am strâns cu teamă Cuvântul.
Și cu poruncile Tale... nu ne-am vrednicit.

N-am luat cu băgare de seamă, proorociile,
Ce le-ai trimis spre înștiințarea noastră.
Am lăsat somnul lenii să-și întindă amăgirile,
N-am privit spre a cerului fereastră.

N-am ascultat, atenți, glasul ce ne vorbea,
Despre planurile vrăjmașului viclean.
Ignoranța noastră peste minte teșea
Un văl... ce ne-a prins în dulce alean.

E dreaptă mustrarea pe care ne-o faci...
Și pedeapsa... Tu... cu-îndurare o dai.
Ne străpunge sabia, Doamne, când taci.
Și la a noastră chemare departe stai.

Cuprinși de căință în al rugăciunii ceas,
Iertare, Dumnezeule Mare, milostivire...
Deschide-ne urechile, s-auzim al Tău glas,
Îndură-Te Doamne, ne învăluie în iubire!

Toată Lauda, Doamne, Ţi se cuvine,
C-ai abătut de la noi urgia și mânia Ta.
Nu ne-ai lăsat să fim umpluți de rușine,
Cine, Doamne, poate... înaintea Ta sta?

Dragostea Ta sfântă... să strălucească
Peste sufletele noastre îndurerate.
Sfințirea... în noi... fă să se întregească,
Să trăim în adevărul Tău și-n dreptate.