- O, inimă, de ce te doare?
Timpul ca şi valul mării
Ce şterge urma pe nisip,
Când trece valul peste tine
O, inimă, te-ai ostenit?

- O, nu! Durerile au trecut,
Adâncul meu e plin de viaţă
Şi ca-ntr-o nouă dimineaţă
Trezi-mă-voi în Infinit.

- O, inimă, de ce te doare?
De ce îţi pare aşa de rău
Că timpul nu se mai întoarce,
Văd lacrimi pe obrazul tău?

- O, nu! Privesc acum spre zare,
Aştept a bucuriei zări,
Nădejde, viaţă am în mine
Şi creşte-n mine tot mereu.

- O, inimă, de ce te doare?
Când vremea toarce firul alb,
De ce eşti singură pe lume,
De ce nu-ţi spui al tău necaz?

-O, nu! Eu cresc în bucurie,
Lumina mea s-a-ntemeiat,
Sunt plină, plină de iubire,
Port pe al vieţii Împărat.

- De ce atunci când vine seara
Când cerul s-a întunecat,
De ce măsori puterea nopţii
Bătând în ritmul tău ciudat?

- O, Timpule, tu, ce necazul
Îl torni în viaţa mea mereu,
Când eu născută-n fericire
Vreau lumii-ntregi să dau de ştire
Că eu iubesc, iubesc,iubesc.