Curând îmi vei lua lumina din locul unde arde-acum
şi-ai să mi-o duci să-mi lumineze doar mie-nsinguratul drum...
Toţi cei ce-au început să-ntoarcă, sătui privirea dinspre ea,
puţină vreme, n-aibă grijă, - şi-apoi nici n-o vor mai vedea.

Le va rămâne numai locul pustiu din care-au dispărut
spre care când şi când să-ntoarcă, doar va apare ce-a trecut.
Sau cu vreo rază de nădejde căutându-şi sprijin în zadar
- atunci putea-vor să-şi tot ceară iertare unui gând amar!

Sunt cel din urmă, mi se pare, ce apăr duhul cel dintâi,
un zid în calea rătăcirii, - dar nu mult am să mai rămâi...
Ceilalţi ai mei toţi sunt morminte şi raze într-un rai slăvit,
curând voi fi şi eu acolo, - vă las la cel ce l-aţi primit.

Un alt isus, alt duh şi altă învăţătură v-aţi ales,
cu astea vă veţi strânge sigur, curând un blestemat cules.
Eu am să-mi iau plângând trecutul cu steaguri şi cu-naintaşi
căci Cerul nu vă crede vrednici să-i mai aveţi, nici un urmaş.

Au să mă plângă poate cele cinci străzi cu câte-un nume sfânt
dintr-un oraş în care Oastea mai are numai un mormânt;
vor mai voi să mă oprească, poate-un uitat, sau poate doi,
ce, chiar mergând în prăbuşire, din când în când privesc 'napoi.

Dar calea mea e hotărâtă şi timpul meu s-a isprăvit.
Rămână Absalom stăpânul peste-un Ierusalim orbit.
Petrece-ţi duh al uzurpării, cântând cu gură largă-acum
căci dedesubtul tău e focul, iar pe deasupra ta e fum! ...