De unde ai în tine pământule strămoș
lumină-atât de albă și sânge-atât de roș
cât pui în crinii candizi și-n trandafirii-aprinși?
- din inima fierbinte a fraților ne-nvinși!

De unde ai în tine pământule străbun
miros atât de dulce și gust atât de bun
cât pui în pâinea caldă și-n strugurii culeși?
- din inima cea bună a fraților aleși!

De unde ai în tine pământule hain
atâta fiere neagră și-atât amar venin
cât pui în iarba morții și-n fructul blestemat?
- din inima-nrăită de frate dezbinat!

De unde ai în tine pământule vrăjmaș
miasma-nveninată și mustul ucigaș
ce-l pui în tot ce-i putred, urât și-otrăvitor?
- din inima șerpească de frate vânzător!
... O, sfânt pământ al Tihnei, fii binecuvântat
sporească-ți Domnul pâinea și vinul cel curat;
dar sterp să fii tu veșnic, pământule vrăjmaș
nici șarpele, nici Iuda să n-aibă-n veci urmaș!