Să nu-mi simt datorie recunoştinţa mea,
ci-un dulce har, când totul m-ajută s-o arat,
tot ce-am mai sfânt în mine eu ştiu că-i numai ea
şi aurul ei veşnic e tot ce-am mai curat.

Recunoştinţa-mi spune cel mai frumos cuvânt,
ea-mi cântă cel mai dulce, ea-mi dă cel mai cu drag,
ea-mi ţese cunoştinţei cel mai curat veşmânt,
ea-mi flutură pe casă cel mai puternic steag.

Recunoştinţa-mi pune pe orice cruce flori
şi orice rugăciune mi-o presară cu mir,
ea toate-a mele zile la face sărbători
şi nopţile lumină şi lacrima ofir...

Recunoştinţă, - vino la orice pas al meu
şi-ajută-mă în totul să-ţi fiu un drag părtaş.
Căci dacă tu-mi vei pune cuvânt la Dumnezeu,
eu voi intra în frunte la masa Lui nuntaş.