Parfum de muguri verzi

La o margine de apă
Curgând lin, frumos sclipind,
Într-o dimineaţă caldă
Salcia stă aplecată
Tremurând şi unduind.

Ramurile lungi şi fine
Se răsfiră-nmugurite,
Vântul vine să le-aline
Umplându-le cu suspine
Peste vârfuri umezite.

Apa-ncet curge tăcută
În dimineţi şi amurguri,
Ramurile o sărută
C-o atingere plăcută
Şi în mângâieri de muguri.

Salcia stă aplecată,
Parcă mereu mulţumeşte
Într-o primăvară caldă
Soarelui care o scaldă,
Râului care-o iubeşte.

Vin la tine ca o apă
Curgând limpede şi lină,
Oferind iubirea toată
Să-ţi ude tulpina-naltă
Din vârfuri la rădăcină.





Să stai şi să mă desmierzi
Cu-atingeri de ramuri fine,
Parfumul de muguri verzi
În risipă să îl pierzi
Peste-ntinsa mea sclipire.

„Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul! .
Caci el este ca un pom sădit lângă ape care-şi întinde
rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură când vine,
şi frunzişul lui rămâne verde; în anul secetei nu se teme
şi nu încetează să aducă rod”. (Ieremia 17.7,8)