Să nu stârnești mânia Celui
Ce către tine s-a plecat,
Ți-a dat deplină vindecare
Și te-a creeat precum o floare,
Un crin strălucitor, curat.

El ți-a răspuns mereu cu milă
Și răbdător a așteptat,
Dorind că ii cunoști iubirea,
Așa precum nemărginirea...
Și sângele ce l-a vărsat.

Și poate nu-i târziu, de astăzi,
Încă auzi chemarea Lui!
Cu rănile-I ce-au fost făcute,
Și semnul cuielor durute,
Te vindecă! Doar să ii spui!

Ești ca o frunză spulbertă
De vânturi și de brume reci.
Ai straie rupte și pătate,
De azi le poți avea spălate,
Și poți păși pe noi poteci.

Un drum îți stă și azi în față,
Îngust și greu, dar e curat.
El te așteaptă cu iubire,
Să îți ofere nemurire,
Prin sângele-I nevinovat.