Tot ce-am cântat cândva mai dulce
şi tot ce-am plâns cândva mai drag,
îmi vor învinui cuvântul
dac-am să pot să mi-l retrag.

Tot ce mi-ai dat umplându-mi casa
şi lumea şi vecia mea,
mi-ar arde mâinile şi gura
Isuse, dacă Ţi-aş tăcea.

Tot ce-a fost martor fericirii
din zi şi noapte, ani şi ani,
şi prietenii iubirii mele
- mi-ar fi cei mai aprinşi duşmani.

Tot ce-a spus gura mea mai dulce
şi mi-a scris mâna mai frumos,
s-ar face cel mai aspru blestem
dacă Ţi-aş fi necredincios.

Tot frigul meu şi toată foamea
şi sărăcia din trecut
m-ar blestema ca pe-un nemernic
dac-aş uita, ce mi-ai făcut.

Ruşinea toată, şi noroiul
ce-al Tău sărut mi le-a spălat,
s-ar prăbuşi în veci pe mine
dac-aş uita - ce Tu mi-ai dat!