Să retrăim minunea frumoaselor izbânzi
din anii tinereţii cu steaguri fluturate,
când tremurau toţi leii înfrânţi de mieii blânzi,
când răsunau toţi munţii de imne-nflăcărate.

Să retrăim fiorii frumosului elan
când apăsam pe pluguri în lung şi-n lat, pe creste,
când greul grâu de aur mustea în orice lan
umplând de veselie hotarele aceste.

Să retrăim căldura frumosului sărut
cu gene-nlăcrimate şi inimă fierbinte,
când mai de preţ ca fraţii nimic nu ne-a părut,
când ne spuneam iubirea în lacrimi, nu-n cuvinte.

Să reaprindem iarăşi frumosul foc de-atunci
să ardă-n noi hăţişul de-ncredinţări străine,
să ne simţim cu toţii din nou ca nişte prunci
ce-ngenuncheaţi cu mama învaţă să se-nchine.

Atunci gusta-vom iarăşi frumoasele izbânzi
din sfânta ostăşie cu steaguri fluturate,
şi fraţii ce sfâşie - vor fi iar fraţii blânzi,
şi genele cu ură - iar gene-nlăcrimate.