Mă apasă ca o piatră nevegherea unui ceas
- de ce chiar atunci Isuse fără minte am rămas?
Unde mi-a fost duhul oare, unde inima arzând?
chiar când trebuiau mai treze le-am avut mai dormitând!

Ce somn vinovat... și cine m-a făcut să dorm așa
când Tu suspinai Isuse și-mi plângeai napoia mea!
Alergasem toată vremea pentru alții peste tot
iar acuma lângă Tine cad de somn și nu mai pot.

Oare cât mi-ai plâns alături pentru starea mea Isus,
când știai cu câte lacrimi voi fi eu când Tu Te-ai dus!
De ce oare-ai plâns la mine și-ai tăcut și m-ai lăsat
când știai cât îmi va pare rău de somnul vinovat!

... Ți-am căutat în urmă semnul urmei pașilor iubiți
le udam călcând cu lacrimi - dar curând n-au fost găsiți
s-a sfârșit atât de grabnic ceasul meu cel fericit
numai plânsul nevegherii nu-l știu când va fi sfârșit.

Oare n-ai plecat de-a pururi, oare-ai să mă poți ierta,
oare Te mai poți întoarce unde-a plâns iubirea Ta,
oare-n ochii Tăi Isuse n-am pierdut eu locul sfânt?
- vai cine-ar putea să-Ți spună cum mă doare și cum sunt!