O, Dragoste Cerească, tu m-ai născut din plâns
când cearcănul luminii în jurul meu s-a strâns,
şi dintr-un nimb de soare minunea mi-a grăit:
- Eu sunt Isusul care şi tu L-ai prigonit.

Sub cerul de miresme al unui Praznic Sfânt,
m-am prăbuşit cu faţa la cer şi la pământ
şi-un Soare Nou, alt Soare - sau poate tot Acel
S-a strămutat în mine - şi-am devenit un El.

Şi cei doi sori, sau două iubiri ce le-am primit
mi-au devenit viaţa şi eul fericit...
De-atunci, înalţ spre Cerul eternei dăruiri
cântarea fără moarte a-ambelor iubiri.

O, dragoste de Domnul, o, dragoste de fraţi,
voi mari aripi de aur, - prin ce zări mă purtaţi...
Voi, scumpe corzi de aur, preadulce strânse-n trei,
în El în veci mă ţineţi îmbrăţişat cu ei.