Psalmul 14
Autor: Daniel Hozan  |  Album: Psalmi  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de danielhozan in 12/03/2025
Psalmul 14

Nebunul zice-n inima-i stricată:
Nu este Dumnezeu!”, fără rușine. .
Toți s-au stricat, fac rele-n lumea toată
Nu e nici unul ca să facă bine

Din Cer, de la-nălțimilor tribune,
Domnul privește oamenii mereu
Să vadă cine are-nțelepciune
Și caută-nadins pe Dumnezeu

Dar toți s-au rătăcit și sunt nevrednici
Iar căutarea pare în zadar. .
Căci toți s-au dovedit a fi netrebnici
Să facă bine, unul nu-i măcar

Pierdut-au mintea toți. . și nu-i duc dorul?
De fac fărădelegi fără de teamă. .
Ca pâinea de-Mi mănâncă tot poporul
Însă pe Domnul nicidecum nu-L cheamă?

De spaimă, ei, vor tremura odată
Vor fi peste măsură de uimiți
Când Dumnezeu va apărea deodată
În mijlocul celor neprihăniți

Voi râdeți de nădejdea și credința
Celui nenorocit, cât el o are
Dar lui îi va fi dată biruința
Căci Dumnezeu este a lui scăpare

O, de-ar porni să vină izbăvirea
Lui Israel, cu slavă din Sion
Când Domnul Își va-ntoarce moștenirea
Pornind încolonați din Babilon

Toți prinșii de război, din pribegie
Formând al Tău popor s-or aduna
Iar Iacov va fi plin de veselie
Și-ntreg Israel se va bucura.

0312/2025 Daniel Hozan
Phoenix, Arizona


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 75
Opțiuni