Ești liniștea inimii mele,
Ești viața ce eu mi-am dorit,
Ești dulcele care mă-nvie,
Prin har sunt de Tine păzit.

Ești floarea-nflorită și-n noapte,
Ești Cel care teamă nu-mi dai,
Mereu doar iubirea mă-mbracă,
În haina ce-odat o purtai.

Tu-mi ești răsăritul de soare,
Sub vântul ce-adie ușor,
Chiar dacă pustia e mare,
Tu-mi ești în pustie izvor.

Ești glasul din zorii de ziuă,
Doar el mă trezește mereu,
Căci vie e mila Ta Doamne,
Căci viu ești al meu Dumnezeu.

Ești soarele ce mă-ncălzește,
Nu lași ca eu singur să fiu,
La pieptul Tău Doamne mi-e viață,
Cand trec prin adancul pustiu.

Ești roua ce focul mi-l stinge,
De dorul ce arde mereu,
E dorul de Tine... de ceruri,
E dorul s-aud glasul Tău.

Ești Doamne puterea cea mare,
Ce-mi dă un avânt spre vecii,
Ești clocot în inima care,
Tu pui doar cerești bucurii.

O dragoste-mi este azi viața,
Pe Tine în ea te-am știut,
Fiorul fierbinte-al iertării,
Îl simt căci mi-ai șters un trecut.

Ești liniștea serii ce vine,
Nădejdea mea ești Dumnezeu,
Nu-i nimeni ca Tine Isuse,
Să stea lângă mine mereu.

Cu Tine să fiu totdeauna,
Aș vrea preaiubite Isus,
La capătul vieți-mpreună,
În ceruri să fiu eu ajuns.
Amin