Un cânt de glorii se aude,
Din guri ce-aici doar au cântat,
Și-n vremi ce-au fost mereu senine,
Și-n cele care au răbdat.

Se-aud cum inimi bucuria,
O cântă-n vreme de sfârșit,
Căci au cules nădejdea vie,
Vor bate-n veci în infinit.

Un imn de slavă se înalță,
Acei ce luptă ne-ncetat,
Îi cântă cerului cântarea,
Nu sunt învinși... aici nu cad.

Tăria lor în toate-i Domnul,
O desfătare au găsit,
Cuvântul Său le-aduce pace,
Un drum deschis spre infinit.

Cântată este și iubirea,
Dă aripi celor ce doresc,
Să treacă dincolo de stele,
Spre locul cel Dumnezeiesc.

Aduce ea doar izbăvire,
Asa ne spune Dumnezeu
Cine iubește are parte,
De ocrotire... . . -i, harul Său.

Un cânt se-aude printre lacrimi,
Ce fericiri aduc mereu,
Și bucuria-și are plânsul,
Doar fericit... cu Dumnezeu.

Frumos e glasul ce se-nalță,
Străbate norii adunați,
E cântul celor ce odată,
Din morți au fost ei înviați.

A lor e glasul ce se-aude,
Ii cântă lăuda mereu,
Îi cântă Domnului când este,
Un cer senin... sau când e greu.

Nu sunt luați de valul lumii,
În adevăr sunt ancorați,
Sunt sfinții care la-nălțare,
Vor fi spre ceruri înălțați.
Amin