De nimic nu-mi este teamă
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 13/03/2025
De nimic nu-mi este este teamă,
Căci privesc spre-un început,
Ce întrece goana vieții,
Care m-a gonit prea mult

Ea m-a dus pe drumul văii,
Să cunosc și greul ei,
Chiar de ea mi-a vrut zdrobirea,
Am privit spre Dumnezeu

De nimic nu-mi este teamă,
Sufletul mi-e fericit,
Mă înveseleste-ntruna,
Greul vieții întâlnit.

El mă duce mai aproape
De iubirea lui Hristos,
Știu că El mă însoțește,
Ies din toate glorios.

Nu mă tem nici de durere,
Știu să fiu doar fericit,
Când iar lacrimile grele,
Vor să fiu răpus... . zdrobit.

Mă înviorează starea,
Ce ar vrea să obosesc,
Simt în ea tăria vie,
Căci în ea spre cer privesc.

Cine poate să doboare,
Dumnezeu ce a zidit,
Nici adâncul, nici furtuna,
Nici văzduhul ce-i pornit,
E pornit să mă întindă,
Pe al mării greu adânc
Unde nu este lumină
Spre nimic nu este-avânt.

De nimic nu-mi este teamă,
Ca să pierd ce aș putea? ,
Dacă inima mi-e plină,
Numai de prezența Sa.

Toate am... căci mi-e comoara,
Ceru-n care-s așteptat
Nu mă tem de greul vieții,
El... se va sfârși îndat.
Amin


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 23
Opțiuni