De ți-e inima-ntristată,
Sufletul împovărat,
Hai sa ne rugam... de Domnul,
Ca să fii înviorat.
Să urcăm un deal prin vale,
Împreună aș dori,
Să-mplinim porunca mare,
Între noi a ne iubi.
Hai sa ridicăm privirea,
Singur tu vre-o dat nu ești,
Pe pământ îți pot fi frate,
Ai și-un Tată-n slăvi cerești.
Ai un ajutor în toate
El nu te va părăsi,
A Sa dragoste divină,
Nu se poate ea sfârși
De îți este grea povara,
Crucea de îți este grea,
Lasă-mă să pun un umăr,
Să nu cazi răpus sub ea.
Căci ne cheamă Cel ce-i veșnic,
Unitate să avem,
Fratele ce-i în nevoie,
Noi mereu să-l ajutăm.
De îți este-naintarea,
Grea în vremuri ce-au venit,
Vreau ca să te iau de mână,
Să nu fii de vremi zdrobit.
Să nu fii de-amărăciune,
Dus în locuri ce-s pustii,
Vreau să mergem sub lumina,
Ce-i născută în vecii.
Ca în ziua cea mai mare,
Când pe nor va reveni,
Ne vom înălța acasă
Unde pace doar va fi.
Unitatea cea frățească
O iubește Dumnezeu,
Unde-i vie-armonioasă,
Va fi El prezent mereu.
Amin