Eu știu că m-ai iubit Isuse,
Cum nimeni altul pe pământ,
Mi-ai dat să gust din harul vieții,
Lăsat prin Duhul Tău cel sfânt.
Mi-ai dat să simt eliberarea,
Ce numai Tu o poți a da,
Ce minunată ți-e lucrarea,
Care o văd în viața mea.
Eu știu că m-ai iubit Isuse,
Cum nimeni altul pe pământ,
Iubirea Ta îmi dă azi zborul,
Spre locul preaînalt și sfânt.
Prezența Ta e minunată,
M-a-nviorat în vreme grea,
Eu știu că m-ai iubit Isuse,
Iubirea Ta e-n viața mea.
Eu știu că m-ai iubit Isuse,
Mi-ai fost un ajutor mereu,
În clipele cele mai grele,
Nu m-ai lăsat sa fiu doar eu.
Mi-ai dat să simt și vindecarea,
A rănilor ce le-ascundeam,
M-ai ridicat din prăbușire,
Când urmă Ta nu o vedeam.
Eu știu că m-ai iubit Isuse,
Iubirea Ta m-a înviat,
Ce sunt eu azi... sunt doar prin Tine,
Tu o valoare-n dar mi-ai dat.
Mi-ai fost tărie-n slăbiciune,
M-ai pus la adăpost mereu,
Să nu mă-nghită apa mării,
Nici valul ei ce este greu.
Eu știu că m-ai iubit Isuse,
Să-ți mulțumesc e prea puțin,
Iubirea Ta mi-a șters durerea,
Adusă de un greu suspin.
M-ai prețuit în orice clipă,
Cu sânge sfânt m-ai curățit,
Ce minunată ți-e iubirea,
Prin care Tu m-ai mântuit.
Amin