Îndemnați suntem noi astăzi,
Prin al Domnui cuvânt,
Trupul jertfă să ne fie-n,
Fața celui ce e sfânt.
Ea să fie-o jertfă vie,
Printr-o naștere din nou,
Glorios să fim ca Domnul,
El e singurul Erou.
Chipul veacului de astăzi,
Noi să nu ni-l potrivim,
Să ne-asemănăm în toate,
Doar cu Cel cărui slujim.
Să deosebim ce-i bine,
Căci lumină El ne-a dat,
Să-mplinim doar voia Sfântă,
Din puterea Sa ne-a dat.
Despre noi părere bună
Niciodat să nu avem,
Cu simțiri doar cumpătate,
Domnului să ne-nchinăm.
Cu măsura de credință,
Ce în dar noi am primit,
Să înaintăm întruna,
Către tot ce-i infinit.
Ne îndeamnă el... cuvântul,
Mădulare azi să fim
După cum ne-ncredințase,
Slujba... Lui să îi slujim.
Unii altora pe cale,
Ajutor să dăm mereu,
După cum astăzi ne-nvată,
Prin slujbasi... cuvântul Său.
Să ne-mbărbătăm în luptă,
Suntem frați în Dumnezeu,
Să nu îi lăsăm în urmă,
Pe acei ce urcă greu.
Ne îndeamnă la iubire,
Să mai vadă El ar vrea,
Unitate în poporul,
Ce prin moarte îl salva.
Fără prefecătorie,
Să fim la altarul sfânt
În smerenie la cruce,
Să ne adunăm cântând.
Este-ndemnul ce-l aduce,
Domnul prin al Său cuvânt,
Să luăm cu toți aminte,
Cât mai strigă pe pământ.
Amin