Când cerul vieții mele,
E-adesea înorat,
Când ploaia se aude,
Dorită ca să cad,
Atunci strig către Domnul,
El este-al meu iubit,
E-o dulce primăvară,
E-al vieții răsărit.

Când viața mă frământă,
Cu gândul dureros,
Când vântul se trezește,
Și este furios,
O clipă nu am teamă,
Cu mine e mereu,
A cerului oștire,
Să nu am teamă eu.

Când marea-i tulburată,
Cu valurile ei,
Adâncul îl deschide,
Prin gura celor răi,
Îmi alipesc privirea,
Spre cea mai mare zi,
Nădejdea mă cuprinde,
Alerg făr-a opri.

Alerg spre împlinirea,
Ce vis mi-a devenit,
Pe aripi de iubire,
Spre-un mare infinit,
Chiar noaptea când se-arată,
Căci sunt eu luminat,
De steaua rasărită,
Pe cerul preaînalt.

Alerg prin văi, cuptoare,
Nu vreau ca să opresc,
Și gândul, și trăirea,
Spre zare le grăbesc,
Privind spre nemurire,
Mi-e inima mereu,
De dragoste doar plină,
S-alerg... nu-mi este greu.

M-așteptă veșnicia,
Cu-al vieții răsărit,
Al vieții fără capăt,
Cu Domnul meu iubit,
Un greu ce este astăzi,
În urmă el va fi,
În dragostea cerească,
În veci voi locui.
Amin