Când glasul se-aude, cutremură valea, atunci când El strigă, de toți e-auzit,
Căci surzilor dă cu putere-ascultare, să fie pământul din moarte trezit.

Atunci când El strigă, și apele mării, croiesc o cărare doar celor ce sunt,
Sleiți de putere în luptele vieții, ei sunt prigoniți de cei răi pe pământ.

Când strigă din ceruri, și morții învie, căci viață e-n glasul de sus ce-i strigat,
În El e iubirea, în El e salvarea, adusă prin jertfa văzută odat.

În El mângâiere găsesc obosiții, odihna cerească aduce de sus,
Căci glasul puternic mereu ce se-aude, e milă, e dragoste este Isus.

Aduce trezire căci iată e-aproape, o zi ce vestită a fost ea cândva,
Mai strigă azi glasul căci vrea mântuire, s-aduca și celor ce nu știu de ea.

Mai strigă ca viață s-aducă dorește, căci dragostea care se-aude de sus,
E fără de margini, ființe iubește, pământul dar și omenirea... Isus.

Aduce dreptatea ce are dreptate, se pune-naintea acelor pierduți,
Îi pune pe urma lăsată odată, de Domnul când dealul urca El desculț.

Îi pune sub raza ce norii străpunge, căci norii ascultă de glasu-auzit,
Și munții se-nchină atunci când se-aude, el nu se oprește, e de neclintit.

Mai strigă odată, azi poate sa fie, o ultimă dată când este-auzit,
Treziți-vă voi adormiții din vale, să stați vrea de veghe în timpul sosit.

E vremea din urmă, un soare apune, și iată se-arată în zare o zi,
În care pe nor va veni să-și înalțe, aleasa ce azi îl așteapt-a veni
Amin