Pe drumul ce urcă spre ceruri Isus,
Sunt cei ce-au ales ca să urce mai sus,
Spre ținta aleasă spre-acel infinit,
Ce este de Tine cu drag pregătit.
Pe calea îngustă spre-acasă sunt cei,
Ce sunt prigoniți și huliți de cei răi,
Sunt cei care Ție Isus îți slujesc,
Din văile-adânci ei mereu te slăvesc.
Prin vremuri venite răzbat cu dorință,
Acei care luptă azi plini de credință,
Înalță doar imnuri ei azi către cer,
Și doar rugăciuni ce deschid porți de fier.
Smeriți trec și astăzi prin orice-ncercare,
Se-ncred doar în Tine, a Ta îndurare,
Isuse prin toate creștinii azi trec,
Pe mare de Tine-s salvați de înec.
Pe drumul pe care cândv-ai cunoscut,
Durerea atunci când urcai Tu tăcut,
Azi urcă creștinii ce sunt greu loviți,
Spre Patria sfântă sunt Doamne grăbiți.
Aleargă căci iată, se vede-un sfârșit,
Spre el azi poporul ales e grăbit,
Nu tace... îți cântă, chiar dacă cu greu,
Străbate Spre Tine iubit Dumnezeu.
Amin