O, ce divin e tot ce-mi leagă
Isuse sufletul de Tine,
ce fericită-mpărtășire
de Tine-nlănțuit mă ține,
ce sfinte revărsări de daruri
trăirea pe Tabor mi-o suie,
- o stare-așa ca lângă Tine
Isuse-n lumea asta nu e.

De ce atunci nu pot, ca nimeni,
să Te iubesc și-ascult mai tare?
De ce nu pot când chiar aceasta
mi-ar fi răsplata cea mai mare?
De ce când chiar ce-aș da mai grabnic
m-ar binecuvânta mai bine,
de ce mereu se poate spune
cât sunt în stare pentru Tine?

Iubirea mea aș vrea să spargă
cuvintele trecând prin ele
curajul meu să-ntreacă margini
și duhul meu să-ntreacă stele
trecând, mereu trecând, să suie
ca Steaua Nașterii întruna
să se oprească doar Acolo
unde ești Tu, pe totdeauna!