Doamne-al Judecăţii, ia odată-aminte
cât rău face duhul prefăcătoriei,
că nici mii de duhuri n-au ucis 'nainte
cât ucide-acuma cel al vicleniei.
Doamne, vezi cum furii vin vorbind de pace,
omul dezbinării cântă de iubire,
robul îngâmfării înger se preface
şi trimişii vrajbei predică unire.
Doamne, fă dreptate alor Tăi odată
şi Lucrării Tale ruptă şi prădată.
Doamne, vezi cum darul dat spre unitate
Ţi l-a pus vicleanul pentru dezbinare,
sfintele-Ţi versete cum le-ntoarce toate
spre-a-i sluji să strice Sfânta Ta Lucrare,
Doamne, vezi cum iuda poate merge-oriunde,
nimeni nu-l opreşte, nimeni nu-l întreabă,
Doamne, vezi ce-l mână, - Doamne, vezi ce-ascunde
şi vezi cum l-ajută cei cu mintea slabă.
Doamne, vezi cum Însuşi Numele Tău Mare
el Îl pune-n slujba scopului Satanii...
Doamne, vezi cum lasă numai răni amare,
Doamne, vezi cum pradă turma Ta hultanii,
Doamne, vezi-Ţi via numai jar şi pradă,
Doamne, vezi-Ţi sfânta Casă-a Ta-n ruine,
Doamne-al Judecăţii, strânge-i Tu grămadă
şi fă Tu cu dânşii ce fac ei cu Tine!