În Ziua asta plină
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântarea Veșniciei  |  Tematica: Paște
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 14/03/2025
În Ziua asta plină
de slava Învierii,
Îţi cântă cu lumină
tot cerul Primăverii
şi-s toate osanale
de slavă şi iubire,
şi Învierii Tale
Isus, i-aduc mărire.

Hristos a-nviat - Hristos a Înviat
răsună-n lung şi-n lat - şi totu-i minunat!
Hristos a Înviat - Hristos a Înviat!
Adevărat - adevărat - Hristos a Înviat.

Slăvim şi noi cu lacrimi
Divina Suferinţă,
care-a plătit prin Patimi
a Vieţii Biruinţă...
- Că noi prin lacrimi numa
ne limpezim vederea,
ca să-Ţi privim acuma
Isuse - Învierea.

Ieri toţi vărsam la Cruce
şiroaiele durerii,
azi înălţăm preadulce
cântarea Învierii...
Tu ne-ai deschis Isuse
a Cerurilor cale,
Mărire Învierii
şi Biruinţei Tale.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 238
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni