O, Doamne fie-Ți milă
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântarea Veșniciei  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 15/03/2025
O Doamne, fie-Ţi milă de cei ce prea uşor
îl cred pe-nşelătorul ce vine-n casa lor,
o, fă-i să cerceteze ce duh şi crez au cei
ce se prefac că-s îngeri dar au pe iuda-n ei.

O Doamne, câţi merg astăzi la flăcări şi la vai
spunând trufaşi la alţii cum pot s-ajungă-n rai,
vorbind de unitate ei fac doar dezbinări
cu raiul în cuvinte, cu iadul în purtări.

O Doamne, fie-Ţi milă de cei ce-i cred ai Tăi
că tot mergând la dânşii ajung la fel de răi,
mândrindu-se că-s liberi - sunt robii cui se vând
cu Dumnezeu în gură şi cu Satana-n gând.

O Doamne, dă-le groaza de locul unde cad
că ei pe mulţi nainte i-au şi trimis în iad;
trezeşte-le-ngrozirea de focul cel nestins
- ori poate că orbirea de veci i-a şi cuprins!

O Doamne, cât de mare păcat fac cei ce vor
să schimbe-a Ta Lucrare precum e voia lor,
- de nu-i nici o nădejde în veac pentru acei
măcar ai milă Doamne de cei ce merg la ei!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 66
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni