Cântând Osana
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântarea Veșniciei  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 15/03/2025
Cântând Osana Celui-care-Vine
mai jos ca toţi - şi tuturor mai sus,
noi fericiţi - Te preamărim pe Tine,
Mântuitorul nostru Scump Isus!

Te preamărim şi preamărim mereu,
Isuse-al nostru Domn şi Dumnezeu...

Privind spre Crucea Răscumpărătoare
îngenunchem sub Jertfa ce-ai adus,
şi preamărim Iubirea Ta cea mare
Însângeratul Miel Preasfânt Isus.

Slăvim Biruitoarea Ta-nviere
şi-mpărtăşiţi din harul ei nespus,
Te preamărim c-o veşnică putere
Biruitorul nostru Domn, Isus.

Şi aşteptând Slăvita-Ţi Revenire
să ne cununi cu Tine cum ai spus,
Te preamărim c-o veşnică iubire
Preafericitul Mire Scump Isus.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 41
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni