O, fraţi ai mei de mamă
cu ce dor v-am căutat,
nici munţi n-au fost, nici teamă,
nici lei să-i bag în seamă
atunci când m-aţi chemat.

V-am preţuit iubirea
mai mult ca viaţa mea
cu toată dăruirea
v-am vrut nedespărţirea
dând totul pentru ea.

V-am dat lumina toată
câtă-am putut ţinea,
din jertfa minunată
ce-o-mpărtăşeau odată
cei dinaintea mea.

Să fie oare toate
acestea în zadar?
- Sunt minţi prea mult uscate
ori sunt prea mari păcate
de nu mai este har?

E cea din urmă cină
aceasta printre voi...
- Ori Domnul o să vină
ori n-o să mă mai ţină
şi fiţi cum vreţi apoi.

O, fii ai mamei mele
- de ce vreţi să pieriţi,
viclene-ndemnuri rele
vă trag la iad cu ele
de ce nu vă treziţi?