De unde vii, străine, cu o așa povară?
E ziua pe sfârșite și iar se face seară.
Ți-e haina sfâșiată, cu încălțări ce-s rupte,
Și pari atât de singur și-ai dus atâtea lupte.

Eu te-aș primi în casă, să-ți dau un blid de linte,
Și un coltuc de pâine, un ceai, ceva fierbinte,
Să-ți încălzești făptură atât de ostenită.
Dar ești un pierde vară, un nimeni... și mi-e frică.

Poate ești hoț... sau leneș ce nu vrea să muncească
Umblând din casă - n casă, cerșind ca să primească!
Și a plecat străinul, abia târând povara
Cu ochii goi, o umbră pierind când vine seara

Coboară noaptea iute, cu vise și tăcere,
Dar undeva, pe cale 'i un cerșitor ce piere.
Tu poți dormi în pace, dar poate, Domnul este
Acel ce îți ceruse un strop de apă, - un pește.

Ai vrea s-adormi, dar teama te ceartă... parcă -i fiere,
Ai vrea să chemi în casa, străinul care piere.
I-ai oferi chiar patul, să -și odihnească trupul,
Iar tu s-adormi în pace, să nu te mustre duhul.

Sunt mii și mii de oameni aflați în suferință,
Dar tu privești în lături, fără nicio căință.
Tu nu dai din avut-ți, nici bani și nici bucate,
Dar Dumnezeu ne spune: Săracul ți-este frate!