Geneza uimitoare

La începutul lumii-a fost cuvântul
Pe care Dumnezeu l-a inventat
Pentru-a creea dintru nimic pământul
Şi a-Şi rosti prin Ceruri legământul
De-a-l face-n veci cum n-a mai fost vreodat’!

Apoi, din bezna rece şi deplină,
Făcut-a Domnul stele în decor,
Spunând cumva: “-Să fie-acum lumină”
Spre-a-şi revărsa culoarea ei blajină
Pe tot ce-a fost făcut de Creator!

Şi-a fost din miazăzi în miazănoapte,
Lumină radiind de prin vecii
Umplând de har tăriile necoapte
Cu zile ce se strâng, venind din noapte
Şi nopţi ce se îngână după zi!

Creat-a Domnul ţarină-nverzită,
Cu iarbă, pomi şi roade fel de fel!
Făcut-a Lună spre a fi zărită
În nopţi adânci, cu beznă infinită
Şi-un Soare pentru gerul infidel!

A pus pe pajişti animale multe
Şi peşti în mări, spre-a se-nmulţi mereu!
Creat-a păsări mii care s-asculte
Cuvântul nepătat de căi oculte
Venit de la preabunul Dumnezeu!

Apoi, ca într-o mândră-ncununare,
Făcu la ceas târziu cu-al Său cuvânt
Doi oameni, întru chip şi-asemănare
Cu fiinţa Sa atotnemuritoare
Lăsându-i să trăiască pe pământ

Şi A văzut apoi că este bine
Când totul prinse chiar a se sfârşi
Şi, binecuvântând cum se cuvine,
Privi cu drag creaţiile divine
Şi se-odihni un pic a şaptea zi!