Trecutu-şi cascã gura, sã înghitã
Puzderia de clipe ce gonesc,
Cum zboarã satelitul pe orbitã,
Neobservat de ochiul omenesc.

În el ni se îneacã viitorul,
În el, prezentul ni se face scrum;
În el ne mor speranţele şi dorul,
Curajul de demult şi cel de-acum.

Nu-i soare cel ce nu se mai aratã
Când norii au fugit, goniţi de vânt!
Nici brav oştean, ce ziulica toatã
Se crede, mai degrabã, un înfrânt!