Mereu noi ne-am temut Isuse
că prea-Ţi tot cerem mult acum,
prea minunat părea că-i visul,
să facem pân-la el un drum.

Mereu ne-am îndoit în faţa
minunilor ce ne-arătai,
prea mici eram şi prea nevrednici
şi n-am crezut - să ni le dai.

Mereu am tremurat de teama
ca nu cumva prea mult să vrem,
să nu-Ţi îndurerăm iubirea
primind ce nu ni-i dat s-avem.

- Nu Ţi-am cerut vreodată Doamne
prea mult răbdării Tale, noi?
Nu Ţi-a ajuns la capăt mila
să nu ne mai răspunzi 'napoi?

Nu ne-ai dat Tu în lumea asta
răsplata binelui prea mic, -
ca-n vecii lumii celeilalte
să n-ai a ne mai da nimic?

O Doamne, fă ca teama asta
să fie tot mai sfântă-n noi,
să nu primim în lume totul
să ai să ne mai dai şi-Apoi!