O, glasul Tău Isus Iubit
cu-nfiorări divine
nici plânsul nu l-a-năbușit
nici cântecul în mine.
Nici zgomotul din jurul meu
nici strigătul minciunii
ci el mi-a-mprospătat mereu
încrederea minunii.

În fața strigătului crud
din cea mai cruntă vreme
ce fericit eram s-aud:
- nu plânge, nu te teme!
Nu te-ngrozi de ura lor,
oricât se năpustește
căci Eu ți-s scut și ajutor, -
dar crede și-ndrăznește!

În fața morții știu că, blând
simți-l-voi cum mă cheamă
cum nu m-a mai chemat nicicând
nici cea mai dulce mamă...
O, glasul tău cel drag Isus
de-a pururi o să-mi fie
nespus mai minunat, nespus
ca orice bucurie...