Doamne,
Lângă Tine voi sta, cât mi-e dat să trăiesc!
Vreau să fac voia Ta, să fiu bun, să iubesc.
Iar atunci, când pe drum, mă împiedic și cad,
Tu ridică-mă iar și mă -ndreaptă spre vad!

Când pe umeri purtam neștiute poveri,
Ai întins mâna Ta și mi-ai dat mângâieri.
Din adâncuri de nopți, printre plâns și suspin,
Am simțit ca sunt, iar, lângă Haru-Ți divin.

M-ai luat din nimic, mi-ai dat viață, cuvânt,
O lumină-n priviri și un rost pe pământ.
Vin acum și mă plec și te laud mereu,
Că ești Regele Sfânt și Părintele meu.

Eu sunt firavul lut frământat de furtuni,
Doar un fir de nisip spulberat în genuni.
Sunt un om, doar prin Tine și Haru-Ți măreț,
Și în ochii Tăi sfinți am un rost și un preț.

Vreau sa fiu doar al Tău ucenic credincios,
O lumină și-un far... și să fiu de folos!
Fă-mă Tu, cum dorești, un izvor susurând,
Lacrimare de cer, strop de rouă, miel blând!